Creierul mi-a metastazat.
Venele mi-au secat.
Ficatul e acum un mare cuib de lipitori flămânde ce caută o altă gazdă.
Gândacii din stomac coboară pe tractul meu digestiv.
Moliile din atrii şi ventricule încep să bată energic din aripi dându-mi tahicardie.
Mormolocii ascunşi printre fibrele mele musculare încep să mişune, vrând să evolueze la stadiul de broaşte, dar din lipsă de loc, se lovesc între ei contractându-mi muşchii până la durere.
Păianjenii îmi colcăie pe sub piele, scoţându-şi picioarele prin rădăcinile firelor mele de păr, înlocuindu-le.
Tot corpul meu a devenit un mare insectar, o grădină zoologică a nevertebratelor sau a vertebratelor de rang scăzut.
Decad şi involuez odată cu ele. Scala lui Darwin în organismul meu nu arată nicio evoluţie, ci din contră, de la omul cerebral, vertebrat devin un mare complex de fiinţe iraţionale, fără coloană vertebral sau vertebre.
Măduva spinării şi nervii mi se preling în afara organismului, devenind pradă uşoară pentru lichidele societăţii. Creierul mi se prelinge prin urechi, nas, gură, cu fiecare secundă îmi pierd neuroni, sinapse, centri nervoşi.
Îmi pierd umanitatea prin fiecare por, rămân doar o gazdă pentru lighioanele dezgustătoare, respinse şi temute de societate.