Suntem sintetici. Suntem disperaţi după aparenţe şi după ce ni se pare cool, alergăm în căutarea lor, încât ajungem să pierdem esenţialul, pierdem esenţa din oamenii. De prea multe ori neglijăm oamenii de lângă noi pentru că primele impresii nu ne spun nimic şi ratăm poate oameni valoroşi. Ar trebui să ne deschidem mai mult, şi să o facem cu adevărat şi să nu lăsăm prejudecăţile sociale să ne afecteze raţiunea. Ajungem să fim intrigaţi de o persoană pe care am desconsiderat-o, atunci când aceasta nu mai arată niciun interes pentru noi, în ignoranţa noastră suntem şocaţi de faptul că deşi o considerăm că se află atât de mult sub nivelul nostru ea totuşi ne sfidează, şi atunci încercăm să aflăm what’s the deal, să primim din nou atenţia care ni se pare cuvenită. Oamenii cu adevărat valoroşi nu încearcă să pară cool, să impresioneze, pentru că le vine natural. Modestia nu este pentru proşti, nu mă refer acum la oamenii enervant de modeşti, dar cei din jur nu au nevoie să le aminteşti în mod constant cât de tare eşti tu, lasă-i să descopere asta, nu le mai repeta.

Nu ştiu care e scopul acestui post, poate doar nişte constatări din ultima perioadă, poate că m-am săturat să dau peste oameni sintetici care să îmi reteze orice drept doar pentru că nu sunt suficient de frumoasă, sau că nu sunt slabă, sau că nu par îndeajuns de cool. Şi nu îmi vărs frustrările personale legate de aspectul meu sau de impresia, aparenţa pe care o creez ci de reacţia celorlalţi faţă de acestea.