Euforie nemotivată, energie pozitivă ce se revarsă prin fiecare por al meu, bună dispoziţie. Nebunie! Dansez prin casă ca o nebună, liberă, fără nicio constrângere sau părere de rău, I’m under a spell.
Mi-a scos ieri Kitty albumul de la El Negro – Antipanică şi nu pot să ies din transă. Ciudat, ştiu, dar îmi plac de mor! Linia melodică, versurile tot!
În mod normal aş fi strâmbat din nas la ideea de "reggae în România", dar îmi place de mor, şi nu am de gând să fiu o ipocrită şi să neg toată aceste feelinguri. Bine că toate atitudinea asta a trupei de "noi cântăm reggae, yo man!" sau mai ştiu eu ce alte bălării, mă dezgustă, dar piesele sunt chiar faine. E adevărat se simte influenţa lui Bob Marley în piese, dar e ok, o dată ce ei îşi recunosc dragostea pentru el.
În altă dezordine de idei, de ieri, exceptând un episod cu mumămea am fost aşa foarte happy hippie! Atitudine pozitivă şi dragoste pentru toţi, eh bine nu chiar pentru toţi nu am de gând să îmi pierd capul şi doza de bitchiness.

Fata se întinse pe canapea ajungând cu capul pe pieptul lui. Se cuibări la pieptul lui şi se uită în sus şi îl întrebă:
"Şi acum ce facem?" şi clipi suav.
„Păi tu ce ai vrea?” şi îşi întoarse privirea spre ea.
„Uhm… nu ştiu.” zise ea ridicând din umeri. „M-am plictisit de film şi acasă nu vreau să merg încă.”
„Ieşim în oraş?”
„Nu.” zise ea apucându-l cu mâinile de talie.
Băiatul îşi trecu degetele prin părul ei lung, admirându-i ochii verzi. "Vrei să mergem să ne plimbăm… sau altundeva?”
„Nu… nu aş vrea să plecăm. Vreau să stăm în casă. Să te ţin pur şi simplu în braţe.” zise ea frecându-şi obrazul de pieptul lui. „You’re so flufy!”
Zâmbi…"Aha deci eu sunt o jucărie de pluş pentru tine?" şi făcut botic.
„Poate un pic mai mult.” zâmbi ea.

E scrisa mai demult, in colaborare cu Arwen. Zacea undeva intr-un folder si am zis what the hell.

Îşi trecu degetele peste abdomenul meu şi asta îmi dădu fiori pe şira spinării. Stăteam în cort întinşi peste sacii de dormit şi bagajele aruncate alandala. Nimeni nu mai ştia care a cui e, oricum asta conta mai puţin dacă în cele zece zile cât mai aveam de petrecut la mare găseai un cort în care să înnoptezi, un gel de duş şi un şampon să faci un duş şi nu îţi rătăceai portofelul şi telefonul. Restul chestiilor erau absolut nesemnificative, haine, îmbrăcai ce apucai şi a cui apucai, prosoape, cearceafuri pentru plajă, cărţi de joc, loţiuni pentru bronzat găseai pe undeva prin cort, pe drum, de pe la alţii şi în momentul în care ajungeai la concluzia că nu mai ai cale de ieşire şi că trebuie să îţi cumperi, de nicăieri se întrezărea un prosop cât de cât curat, un tub de loţiune care mai avea încă cremă sau cine ştie ce mai aveai nevoie. Mergând să mâncăm într-o seară o prietenă exclamă surprinsă când mă văzu:
"Fatăăă… aia e bluza mea! Ştii cât am căutat-o?"
"Wow! Ai găsit-o!"
Strâmbă din nas la auzul răspunsului meu. Ca să fie meniul complet am contraatacat:
"Fatăăă… ăia sunt pantalonii mei. Nu, nu i-am căutat, dar pentru binele şi sănătatea ta sper că i-ai spălat înainte să îi îmbraci, nu vrei să ştii ce lichide s-au prelins peste ei."
Această strâmbă din nas. Undeva între a mă duce eu să îmi comand ceva de mâncare şi găsirea unui loc la masa supraaglomerată am observat-o fugind să se schimbe cred. În gândul meu am râs cu poftă.
Cu el… cu el totul a început de la joc. Joc de cuvinte, joc de cărţi, jocurile grupului continuat pe plajă şi lipsa mea de chef de a-i urma. Se pare că a fost reciproc… chestia cu lipsa de chef. Cotrobăiam printr-un cort în care se afla unul din rucsacii mei. A intrat în cort şi s-a arătat surprins că am rămas şi eu. Credea că toţi plecaseră. Am decis să ne ţinem reciproc de urât. Se lăuda cu talentele lui de mare jucător de cărţi. L-am provocat, miza era evaporarea hainelor pe parcurs ce unul sau altul pierdea. Am plecat de la o egalitate aproximativă: lenjerie intimă, pantaloni şi tricou, doar că eu fată fiind aveam şi sutien, deci avea patru şanse să mă dezbrace şi eu aveam trei. Care rămânea gol făcea trei ture în jurul cortului aşa, dezbrăcat, într-un picior. Niciunul din noi nu a pierdut sau câştigat. Ceva s-a întâmplat între partea în care eu trebuia să scap de sutien şi el de pantaloni. Chimie instant… luaţi pliculeţul, vărsaţi conţinutul în o doză de bere, adăugaţi nişte cărţi de joc şi doi oameni care se ştiu de o viaţă şi care se simpatizează şi iese un cort care se cutremură din toate încheieturile când ceilalţi ajung înapoi de pe plajă. Nu vreau să mă gândesc la cum o să fie când vom ieşi din cort, dar oricum la ce nebunii au făcut ceilalţi până acum, după-amiaza noastră ar fi itinerariu la mânăstirile din Moldova.
"And now what?"
"Now… păi cred că ai putea începe prin a-ţi muta şi ceilalţi rucsaci în cortul meu."
"Ar fi o idee… doar să îi găsesc."
"Atunci cred că merge şi aşa. Oricum îţi găseşti lucrurile la final, înainte să plecăm, mereu ni le găsim."
"Bine." l-am aprobat eu şi mi-am culcat capul pe pieptul lui osos şi dezgolit.