o chestie scrisa acum mai bine de un an, dar inca mi se mai potriveste [ultimele posturi se datoreaza unei curatenii generale in folderul cu chestii scrise de mine], nu am mai revenit asupra textului, s-ar putea sa nu mai fie 100% eu de acum
Cine sunt eu? Este una din întrebările aparent uşoare, la care oricine poate răspunde cu uşurinţă. Eu sunt Ana (Shena), o adolescentă care are prea mult timp liber şi se apucă să scrie diverse chestii. Dar oare e aşa simplu? Oare toată identitatea noastră se rezumă la un nume? Nuuuu… Păi atunci ce mai poţi spune despre tine? Culoarea mea preferată este verde, am 17 ani, sunt născută pe o dată cu mulţi de nouă. Atât? Cu cât pui mai multe întrebări cu atât afli mai multe… Şi descoperi că mai am şi un căţel, doi părinţi normali, că stau la casă, că am o pisică gri, că am vecini care îmi omoară pui de pisică fiindcă nu suportă pisicile, că am astm şi sufăr de tot felul de alergii.
Dar ştii ce? Haruki Murakami într-o carte de-a lui cocheta cu ideea că omul are tendinţa de a se rezuma la chestii simpliste. Când îl pui să se descrie se rezumă la chestii absolut irelevante cum ar fi data de naştere, culoarea preferată, animalele de companie, vârstă… care în fond şi la urma urmei nu îţi zic absolut nimic despre el. Dacă îi place verdele şi nu îi place galbenul asta nu îl face mai puţin antipatic, mai puţin arogant… asta nu înseamnă că nu poate deveni un criminal în serie că nu te va bârfi, că nu te va trăda. Dacă are 14 ani şi nu are 18 nu înseamnă că nu are minte, că nu ai ce discuta cu el, că nu te poţi baza pe el, că nu poţi să îi povesteşti necazurile tale şi el la rândul lui să te ajute cu sfaturi sau mai mult.
Rândurile ce vor urma sunt scoase dintr-un fic dacă nu mă înşel, oricum mi se potriveau atunci când le-am scris, prin 2006 cred şi mi se mai potrivesc parţial.
În viaţă trebuie să învăţăm să ne folosim de fiecare oportunitate, de fiecare situaţie, de fiecare… da ştiu probabil că acum sună ca o chestie zisă de un om jalnic şi fără scrupule, dar crede-mă că nu sunt.
Înainte gândeam ca tine, eram naivă, credeam în altruism, în bunătate, în sinceritate, în prietenie … de ce zic credeam? Nu ştiu, s-a întâmplat ceva, ceva sau cineva mi-a picurat cu venin în suflet şi mi-a furat şi ultimul gram de puritate.
Da ştiu, probabil că aveţi impresia că m-aş plânge, dar nu am nevoie de compasiune, de milă.
Pe cine aş vrea să întâlnesc? Oameni care nu sunt ca mine, persoane sincere. Datorită fakerilor şi mincinoşilor m-am schimbat în ceea ce sunt acum, am avut parte doar de falşi prieteni, numai pot, numai vreau. Poate de aceea m-am şi schimbat, poate că nu sunt atât de groaznică, poate că e doar un scut. Oricum, în loc să păreţi de treabă şi prietenoşi cu o persoană ca apoi când ea are mai mare nevoie de voi să îi întoarceţi spatele mai bine daţi-vă foc, pe bune aţi face un mare bine omenirii, fără voi lumea ar fi un loc muuuult mai bun.
Ce v-aş mai putea spune despre mine … când o să fiu mare vreau să fiu o prăjitură cremă de zahăr ars voi ce vreţi să fiţi?
Îmi place să râd, da ştiu pare imposibil, unui suflet de piatră îi place să râdă.
Atunci când lumea în care trăiesc îmi mai dă o pauză de la atâtea răutate îmi place să visez, ador stara aceea de reverie, când întreaga mea viaţă se prelinge în faţa ochilor mei şi pot să aleg exact acele momente care mă reprezintă, care m-au făcut să fiu fericită, m-au făcut să mă simt mai puţin monstru, m-au făcut să mă simt om.
) 
