initial a fost o tema pentru ora de romana, ce a iesit… asta e alta poveste

Ce ţi-e şi cu destinul ăsta. Când eram mic famelia îmi prevestea un viitor măreţ: medic, preot, politician, toate foncţiile astea mari şi bănoase, ca apoi soarta asta ingrată să mă arunce pe ultima treaptă a soţietăţii, să devin slugă credincioasă şi un pic bârfitoare la toţi mai marii enumeraţi mai sus: medici, preoţi, dar mai ales politicieni. Din deschizător de drumuri am devenit un amărât de poliţai care dă din coadă bucuros pentru orice leu care apare în plus. Eu sunt acela care mai fură câte un steag, ca apoi tot coana Joiţica să i le mai numere, tachinându-mă… ah Doamne, de aş avea obrazul atât de gros să îi zic să îşi numere infidelităţile şi scrisorile pierdute, dar nu pot că doar eu sunt şi acela care „pupă în bot şi papă tot.” Dacă mai am nevoie de prezentări, o să fac onorurile şi o să vă zic că mă intitulez umil, dar pompos: Ghiţă Pristanda şi sunt poliţaiul oraşului, dar la cum merge justiţia prin reşedinţa noastră de judeţ de munte, sunt mai mult poliţaiul lu’ nenea Trahanache şi domnul Tipătescu. Dar hai să nu mai batem pasul pe loc, ca în jocul ăla pristanda din Moldova şi să vă povestesc ce s-a întâmplat.

De mult timp lumea era la curent cu infidelităţile ce aveau loc la conacul Trahanache, dar nimeni nu avea obrazul şi curajul să arunce o asemenea bombă asupra inimii plăpânde a lu’ nenea Zaharia, până când a apărut mişelul ăsta de Caţavencu pretinzând că are o scrisoare compromiţătoare şi că dacă nu i se vor îndeplini cerinţele acesta o va publica. Nu doar atât, mişelul şi-a permis să o cheme pe doamne Joiţica şi nenea Trahanache, la el, la sediul ziarului acela de doi lei, fiţuicii aceleia, Răcnetul Carpaţilor, ca să trateze, să pună un preţ pe recuperarea scrisorii. Ce credeţi că a pretins canalia? Nici mai mult nici mai puţin decât scaunul de deputat. Dar să vedeţi ce s-a întâmplat, comedie mare dragii mei. Naivul şi scumpul nenea Trahanache a zis că e o infamie, drăguţul de el. De ar fi ştiut el câte ştiu eu, câţi lei a aruncat domna Joiţica ca să îmi astupe gura, dar mai bine că nu ştie, că altfel mi se tăiau bănuţii ăia şi apoi ce mă făceam eu şi copii mei? Că deh, famelie mare, renumeraţie mică după buget. Oricum, coana Joiţica s-a aprins toată, a mutat munţii din loc ca să obţină sprijinul preaiubitului ei soţ şi amantului său Tipătescu şi cu farmecele ei de femeie a reuşit să impresioneze.

Dar ce credeţi că s-a terminat? Că iubitul Caţavencu a devenit deputat? Nu e chiar aşa de simplu dragii mei. Păi să vedeţi ce s-a întâmplat… La şedinţa aceea mare… a apărut un oarecare Agamiţă Dandanache care şi el cu o scrisoare, dar de prin păturile mai înalte ale soţietăţii, a reuşit să fie trimisul de la centru pentru foncţia asta. Cum s-a terminat comedia? Agamiţă a fost ales în unanimitate deputat, Zoe şi-a recuperat scrisoarea şi se zvoneşte că acest incident nu a potolit-o, Caţavencu a condus ceremonia, iar eu, eu dragii mei am stat şi m-am prăpădit de râs, făcând ce ştiam eu mai bine: pupând în bot şi păpând tot.