Mi-au mucegait aripile. Păienjeni negri şi-au întins pânzele lipicioase prin puful cândva alb. De când nu am mai zburat… parcă am uitat aroma dulceagă a aerului de dimineaţă, golul din stomac, foşnetul senzual al aripilor desfăcându-se, emoţia primilor bătăi. Am zâmbit amar. Amintirile acelor zile mă bântuie şi acum. Aud paşii tăi depărtându-se uşor, cu un mers legănat. Pe urmele tale s-a aşternut praful. Îmi ating faţa, verificând parcă dacă mai e acolo, dacă nu s-a scurs şi ea o dată cu atâtea lacrimi şi o simt nefiresc de aspră.

M-ai schimbat total, parcă ai picurat în esenţa mea acid, iar acesta a recţionat violent, brutal, modificându-mi complet structura şi lăsându-mă doar cu amintirea a ceea ce a fost odată. Tu mi-ai destăinuit tainele universului, şi, tot tu le-ai pecetluit pe vecie. â Tu mi-ai dat aripi şi m-ai învăţat să zbor, şi, tot tu le-ai retezat penajul, lăsându-mă ca pe un pui golaş pradă propriilor himere. Tu ai transformat povestea noastră dintr-un cânt dulceag plin de metafore şi minuni într-unul banal şi plin de nonsensuri.

Cu mâinile îngheţate caut un punct de sprijin pe podeaua rece şi udă. Mă ridic uşor cu picioarele tremurande, cu genunchii însângeraţi, cu coatele murdare. Îmi găsesc echilibrul cu greu şi mă urnesc din loc mergând împleticit. Am ajuns pe balconul micuţ şi strâmt. Mă prind cu mâinile de marginile acestuia şi trag puternic aer înţepător în piept.

M-am hotărât. Azi îmi voi juca ultima carte, poate cea norocoasă. Îmi deschid aripile. Clinchetului senzual i-a luat locul un huruit grotesc. Emoţia şi plăcerea au fost înlocuite cu durerea şi dezgustul. Mă mai uit o dată în urma mea, dar tu nu esti acolo. Amintirea chipului tău zâmbind mă tulbură. Îmi desfac aripile larg. Spatele îmi amorţeşte de durere, dar nu mă opresc. Îmi desprind mâinile şi mă aplec usşr peste balustradă. Ultima-mi dorinţă a fost aceea să mai pot zbura măcar odată…
Mi-au mucegait aripile. Paienjeni negri si-au intins panzele lipicioase prin puful candva alb. De cand nu am mai zburat… parca am uitat aroma dulceaga a aerului de dimineata, golul din stomac, fosnetul senzual al aripilor desfacandu-se, emotia primilor batai. Am zambit amar. Amintirile acelor zile ma bantuie si acum. Aud pasii tai departandu-se usor, cu un mers leganat. Pe urmele tale s-a asternut praful. Imi ating fata, verificand parca daca mai e acolo, daca nu s-a scurs si ea o data cu atatea lacrimi si o simte nefiresc de aspra. 
M-ai schimbat total, parca ai picurat in esenta mea acid iar acesta a rectionat violent, brutal, modificandu-mi complet structura si lasandu-ma doar cu amintirea a ceea ce a fost o data. Tu mi-ai destainuit tainele universului, si, tot tu le-ai pecetluit pentru vecie. Tu mi-ai dat aripi si m-ai invatat sa zbor, şi, tot tu le-ai retezat penajul, lasandu-ma ca pe un pui golas prada propriilor himere. Tu ai transformat povestea noastra dintr-un cant dulceag plin de metafore si minuni intr-unul banal si plin de nonsensuri. 
Cu mainile inghetate caut un punct de sprijin pe podeaua rece si uda. Ma ridic usor cu picioarele tremurande, cu genunchii insangerati, cu coatele murdare. Imi gasesc echilibrul cu greu si ma urnesc din loc mergand impleticit. Am ajuns pe balconul micut si stramt. Ma prind cu mainile de marginile acestuia si trag puternic aer intepator in piept.
M-am hotarat. Azi imi voi juca ultima carte, poate cea norocoasa. Imi deschid aripile. Clinchetului senzual i-a luat locul un huruit grotesc. Emotia si placerea au fost inlocuite cu durerea si dezgustul. Ma mai uit o data in urma mea, dar tu nu esti acolo. Amintirea chipului tau zambind ma tulbura. Imi desfac aripile larg. Spatele imi amorteste de durere, dar nu ma opresc. Imi desprind mainile si ma aplec usor peste bordura. Ultima-mi dorinta a fost aceea sa pot zbura din nou…