O problemă care se tot învârte în capul meu de ceva timp este orientarea sexuală. Nu ştiu exact de la ce a pornit totul dar ideea e că nu prea îmi dă pace. Şi partea mai gravă este că nu mă preocupă atât de mult sexualitatea mea cât cea a a celor din jurul meu.

Hai să recunoaştem… pentru noua generaţie heterosexualitatea nu mai e în tendinţe. Puştoaicele se dau în vânt după tipii emo gay sau bisexuali, iar o fantezie a oricărui băiat/bărbat este o fată bisexuală… bine fantezia lor este 2 fete şi ei foarte potenţi. 

Nu mă înţelegeţi greşit… articolul acesta nu are o tentă discriminatorie doar că îmi pun problema până unde/când şi e doar o problemă a secolului nostru?

Problema există încă din antichitate, când pentru partea masculină a înaltei societăţi pragrul de la băiat la bărbat era trecut printr-un act sexual cu un bărbat mai în vârstă. E şi o chestiune biblică… se ştie că Sodoma şi Gomora au ars fiindcă locuitorii erau foarte păcătoşi, mai exact homosexuali.

Dar nu prea îmi fac pointul… de fapt nu cred că am unul. Cred că e doar… incapacitatea mea de a înţelege. Îmi e imposibil să înţeleg acest trend al homosexualităţii pentru că din nefericire pentru multe din adolescente/adolescenţi e doar o chestiune de moment, de tendinţe… un experiment în plus al adolescenţei

Ştiu că un actor zicea ceva de genu că în noi există o persoană jumătate heterosexuală jumătate homosexuală şi totul depinde în ce parte se înclină balanţa… 

Poate nu pot eu să înţeleg… poate e doar obsesia mea în ceea ce priveşte sexualitatea lui Bellz… ce e fată, băiat, travesti? poate sunt doar principiile mele prea conservative… poate… poate e doar un pretext absurd pentru încă un post de câcat… nu ştiu… dar o să revin asupra chestiunii 

Îmi zici că eşti atent la mine
…dar nici măcar nu mă vezi.
Îmi zici că mă înţelegi
…dar nici măcar nu mă asculţi.
Îmi zici că mă iubeşti
…dar nici măcar nu ştii ce îmi doresc.

Când îţi zic că mă doare
…ma întrebi dacă sunt ok?
Nu înţelegi că ţi-am zis că nu sunt ok?
…mă doare.

Îţi spun că îmi e dor de tine
…tu îmi povesteşti cât de tare te-ai distrat azi.
Eu… plâng.
Tu… râzi.

Tu, eu, totul s-a amestecat în capul meu.
Eu te iubesc pe tine
…tu te iubeşti pe tine
şi uite aşa necunoscutele sunt rezolvate
…sunt eliminate rând pe rând din problemă.

Eu? eu ramân cu durerea…
atât mi-a mai ramas.
iar pentru tine
…voi fi doar un nume în plus în vasta ta agendă de cunoştinţe.

Tu? în curând
…nici nu îţi vei aminti că am existat.
dureros, dar pentru mine
…tu vei fi mereu prima pagină.
De fiecare dată când voi deschide agenda sufletului,
îţi voi zări numele
şi,
te voi iubi mai mult. 
 

Sometimes I wish I would live in wax town…

Trăind într-o ţară capitalistă întodeauna etichetele şi ambalajul contează pentru a vinde produsul. Chiar dacă produsul este o banală pâine sau chiar un om. Da, am zis bine, un om se ambalează frumos şi se etichetează potrivit în perspectiva sa şi se vinde. Se vinde pentru faimă, pentru bani, pentru popularitate, pentru respectul de sine… Fiecare gest este rece calculat ca nu cumva o posibilă greşeală să scadă calitatea produsului.
Vă întrebaţi dacă am înnebunit? Poate… Doar că m-am săturat până peste cap de o societate care cere un ambalaj perfect şi de oameni prea proşti care înţeleg greşit acest aspect şi se etichetează într-un mod grotesc. Nu fac parte din categoria de persoane prea frumoase sau prea deştepte, care să strălucească sau care să se remarce printr-un talent/calitată anume şi poate din cauza asta atitudinea asta. Dar lăsăm ambalajele pentru altă dată să ne concentrăm asupra etichetelor.
Cu toţii suntem familiarizaţi cu acei copii abea ieşiţi din pubertate care păşesc sfios înspre adolescenţă şi care pentru a face această tranziţie mai uşoară îşi pun o etichetă mare în frunte de "rockeri", "punkeri", "emoişti" mai nou… etc. şi adoptă un cult al acelui gen de muzică… îi zic cult fiindcă e un pic mai mult decât un trend. Copii care puţin scăpaţi din mâna părinţilor sunt copleşiţi de atâta libertate încât fac lucruri de care le este ruşine mai târziu. Cu toţii am trecut într-o mică-mare măsură prin asta şi ce vă zic eu aici nu e chiar aşa de SF precum pare.
De ce nu sunt de acord cu etichetarile? Pentru că cei care şi le atribuie se indentifică atât de mult cu ele… încearcă atât de mult să întrunească atribuţiile acelei etichetări că uită cine sunt… că devin atât de neoriginali crezând că sunt originali încât sunt mai penibili decât penibilul. Nu zic că e bine să nu te etichetezi e alegerea ta şi dacă tu te simţi bine aşa e problema ta… dar nu îi eticheta şi pe cei din jur, crezând că îi cunoşti când tu nu ai nici cea mai vagă idee cum sunt ei de fapt.
Eu personal m-am crezut mare rockeriţă cu tricouri negre, tot timpul îmbrăcat închis la culoare, cu părul neglijent şi mutre acre… mă credeam cea mai tare din parcare şi nu eram decât o mare loseră. Am descoperit că nu sunt eu… am descoperit că rockul nu e chiar atât de magic pe cat credeam. Că a fi metalist nu înseamnă că eşti cul sau dacă ieşi într-un bar de rockeri vei găsi mereu prieteni. Am învăţat să mă bucur de muzică şi să nu o divinizez fără să am nici cea mai vagă idee despre ce şi cum. Am învăţat să fiu tolerantă. Am înţeles o chestie… că muzica nu este destinată ca să îţi coordoneze viaţa, să îţi dea principiile de viaţă după care să te ghidezi… ci ea doar te ajută să te relaxezi şi toate derivatele ideii de relaxare.
Oamenii tind să îi judece pe ceilalţi după aparenţe, după ce vor ei să vadă într-un om, nu după ce este el cu adevărat. Sunt cazuri în care ridică în slăvi un om de nimic, gol, sec pe dinăuntru emoţional şi intelectual, doar pentru o imagine bine construită şi desfiinţează un om care iniţial nu îţi spune nimic, dar care se dovedeşte a fi un om valoros şi în majoritatea cazurilor vinovată se face etichetarea greşită.
Vezi un om în parc cu o carte în mână şi zici "Ce loser e ăsta… uite boul, citeşte!" şi îl vezi pe unu beat mort la o masă într-un bar dând supărat pe viaţă din cap şi zici "Bravo coaie… aşa… eşti cel mai tare." Exemplele sunt relevante în cazul găştilor, primul este etichetat ca fiind tocilar, al doilea ca fiind ăla culu’.
La ora asta nu mai pot fi coerentă şi cred că în mare am zis cam tot ce aveam de zis… poate s-o lipi ceva de cineva.
 
 

 
A trecut vara… o vară mai mult sau mai puţin plină pentru mine, o vară mai mult sau mai puţin frumoasă… o vară… încă o vară.
Luna mai m-a prins făcând o mulţime de planuri pentru vara ce a trecut, planuri, proiecte, idei… toate măreţe, dar dintre ele nici 5% nu am dus la îndeplinire.
A venit toamna şi mă încearcă un sentiment de nemulţumire fiindcă am lăsat să treacă 3 luni din viaţa mea ducând o viaţă vegetativă, neproductivă, inutilă.
Poate că am fost eu, poate că au fost temperaturile record înregistrate în termomemetre… poate că au fost multe, cert este că am fost ca şi în moarte clinică.
Nu mă pot lăuda ca alţii cu marile mele realizări. Nu mă pot lăuda cu beţiile pe care le-am tras, călătorii, cărţile pe care le-am citit, articolele pe care le-am scris, lucrurile pe care le-am învăţat sau experimentat… nu mă pot lăuda cu nimic.
Singurele lucruri de care sunt mulţumită sunt tabăra în care am fost, puţinele zile în care am ieşit în oraş, prietenii pe care mi i-am câştigat sau recâştigat, falşii prieteni pe care i-am pierdut, faptul că am mai îmbătrânit cu un an, concertul de pe 15 august, maturizarea muzicală şi poate şi în concepte… fan-ficurile pe care le-am scris/început, camera pe care mi-am luat-o, pozele pe care le-am făcut, forumul meu care începe să crească (acum e stricat… dar îşi va reveni http://fairy-fic.myforum.ro/) şi deviantArt-ul care în cazul meu e mai mult deviantSpace… la ce poze am eu (http://shenathekid.deviantart.com/) .
Nu mă plâng sau lamentez… doar trag o linie şi un semnal de alarmă… şi fac un rezumat ca să nu pun articole din trecut pentru vacanţă.
Anyway… Shena is back…